Consultația de la distanță în practica medicului de familie la pacienții cu simptome respiratorii pe timpul pandemiei #COVID-19
Curs pentru: Curs pentru: medici de medicină generală/de familie, toate specialitățile
Autori: Marinela van den Heuvel-Olăroiu
Valabil până la: 31.12.2022
Acreditare: curs neacreditat; se eliberează certificat de participare și se acordă abonament gratuit pentru 2020 la Revista română de medicină familiei (creditată pentru medici (cu 5 credite EMC de Colegiul Medicilor din România) sau la Revista Paliatia, creditată pentru medici (cu 5 credite EMC de Colegiul Medicilor din România), pentru farmaciști (cu 5 credite EFC de Colegiul Farmaciștilor din România) și pentru asistenți medicali cu 5 credite EMC de OAMMR. Exprimați opțiunea la contact@edmed.ro.
Rezumat
În contextul pandemiei COVID-19 fiecare pacient cu simptome respiratorii, chiar dacă nu are febră, nu a avut contact cu un pacient cu COVID-19 sau nu s-a întors recent dintr-o zonă la risc, trebuie suspectat de infecție cu virusul SARS-CoV-2. Dacă nu este absolut necesar, contactul fizic cu pacientul nu este indicat.
Consultația de la distanță permite triajul și gestionarea rapidă a pacienților cu infecții de căi respiratorii precum și identificarea celor (suspecți) cu COVID-19.
În acest curs/articol vor fi prezentate și discutate elementele esențiale ale consultației țintite la distanță la pacienții cu simptome de căi respiratorii în plină pandemie de corovirus.
Cuvinte cheie: consultația la distanță, telemdicină, medic de familie, infecții respiratorii, coronavirus, COVID-19, management
Obiective de învăţare
După parcurgerea acestui curs particiantii:
- vor dobândi informații pentru a putea organiza cabinetul sau grupul de practică în vederea acordării de consultații la distanță pacienților cu patologie respiratorie în pandemia COVID-19;
- vor cunoaște metodologia consultației la distanță în practica medicului de familie;
- vor cunoaște și vor putea identifica de la distanță principalele simptome ale infecției COVID-19;
- vor dobândi informații privind deciziile, monitorizarea de la distanță a pacienților (suspecților) COVID-19;
- vor putea aplica conceptul de consultație, diagnostic de la distanță, online.