Cancerul de prostată



Curs pentru: medici din: urologie, chirurgie, oncologie, medicină generală/medicină de familie, medicină internă, geriatrie-gerontologie, radiologie-imagistică, radioterapie, imagistică medicală, medicină de laborator şi anatomopatologie
Autori: Justin Aurelian
Valabil până la: 31.12.2022
Acreditare: curs neacreditat; se eliberează certificat de participare

Rezumat

În 2012 s-a estimat că în întreaga lume, existau aproximativ 3,9 milioane de pacienți suferind de această afecţiune, în Uniunea Europeană fiind diagnosticați aproximativ 1,5 milioane de pacienţi.

Deşi ȋn ultmii ani rata de detecţie a cancerului de prostată a crescut, acesta este prezent la barbaţii vȃrstnici mult mai frecvent decȃt ȋn proporţia ȋn care este identificat clinic. Cancerul de prostată este un proces neoplazic heterogen, multifocal, cu evoluţie lentă, fiind necesari aproximativ 25 de ani pentru dezvoltarea de la o leziune focală pȃnă la o formă malignă agresivă.

Ȋn acest curs vor fi descrise pe scurt ultimele evoluţii ȋn depistarea, diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu cancer de prostate fiind prezentate şi procedurile paliative şi cȃnd sunt indicate la aceşti pacienţi.

Ȋn cazul pacienţilor care sunt ȋn stadiul avansat al cancerului de prostată metastazat, pentru ȋmbunătăţirea calităţii vieţii acestora vor fi luate ȋn considerare o serie de tratamente cu scop paliativ. Evaluarea precoce a simptomatologiei dureroase sau invalidante poate conserva calitatea vieţii acestor pacienţi. Ca şi ȋn alte boli neoplazice, paliaţia simptomelor şi menţinerea unui nivel adecvat al calităţii vieţii reprezintă unul din obiectivele importante ȋn managmentul tratamentului cancerului de prostată.

Obiective de învăţare

După parcurgerea acestui curs cursanţii:
- vor cunoaşte factorii de risc care conduc la apariția și joacă un rol în evoluția cancerului de prostată;
- vor cunoaște protocoalele de screening, în raport cu factorii de risc;
- vor fi capabili să stabilească diagnosticul și vor cunoaște importanţa examenului clinic și a metodelor paraclinice de diagnostic;
- vor putea sa descrie și să identifice stadiul în care se află boala;
- vor cunoaște protocoalele de tratament stadial al acestui tip de cancer;
- vor cunoaște modul de monitorizare a pacienţilor cu acest diagnostic și depistarea recidivelor;
- vor dobândi cunoaștințe privind rolul îngrijirilor paliative în managementul cancerului de prostată.

Cuvinte cheie: cancer de prostată, antigenul specific prostatic (PSA), prostatectomie, testosteron, hormonoterapie, castrare